Haideți să vorbim astăzi despre fricile noastre :).
Toți cunosc fobiile care apar în urma unei experiențe neplăcute. Acolo totul e clar. Creierul a memorizat emoția neplăcută și nu mai vrea să o trăiască din nou.
Dar ce știm despre fobiile care apar spontan, ca urmare a nimic, fără nici-un "ante factum"?
Imaginați-vă că omul are un conflict interior, o supărare pe cineva, o grijă, o idee neplăcută care-l macină deja de o lungă perioadă de timp. La un moment dat, bucățica ceea de creier în care e stocat acest conflict, nu mai poate face față, este supra-obosit de această tensiune. Și ce face el atunci? Încearcă să se salveze singur. Cum? Mutându-și atenția spre o frică reală- șerpi, păianjeni, înălțime etc. De ce? Pentru că o frică reală poate fi mult mai ușor înlăturată- de ex îndeplinind acțiuni de evitare, de prudență sporită, pastile etc. Omului se gândește "Hmmm, mă țin mai departe de păianjeni și totul va fi bine"
Nu va fi bine, pentru că o fobie trece în altă fobie, în gânduri obsesive, verificări dacă fierul de călcat e stins și alte gânduri distructive.
Deseori fobia își urmărește victima și în vis.
Atunci cea mai bună metodă e introspecția și analiza evenimentelor din ultima perioadă. Ce te-a deranjat în ultimele zile, ți-au apărut în vis sub forma fricii tale.
E ca și cum creierul ar înlocui o frică cu alta- pt că așa a fost învățat. "Nu putem rezolva x? Hai să rezolvăm Y. Ce contează unde am ajuns, importantă e senzația de eliberare, de un control aparent."
Dar contează.
Conflictul interior nu pleacă nicăeri. Rămâne aici formându-și prieteni- atacuri de panică, dureri de cap, gastrite, imunitate scăzută, cancer- tot ansamblul de boli existene care apropo și ele au același mecanism de formare relatat mai sus.
Deseori omul zice
"La ce bun să-mi "tratez" fobia dacă ea nu mă încurcă la nimic? Eu mai bine evit întâlnirea cu stimulul iritant. E simplu".
Vă dați seama ce anume de fapt evită persoana în cauză.
Acest mecanism să-l numim- Fobia ca refugiu, poate apărea independent sau în combinație cu cel de-al 2-lea cunoscut pentru mine Fobia ca Dorință.
Cum apare fobia ca dorință?
Fiecare frică este o dorință
Ți-e frică de singurătate? Vreai pe cineva alături, vreai atenție.
Ți-e frică de păianjeni- Vrei apărare, vrei să te simți copil și cineva să te ocrotească.
Ți-e frică de oameni? Vrei apreciere din partea lor, dragostea lor.
Să nu uităm și de beneficiul secundar- ce primești tu când îți activezi fobia? Siguranță? Senzația de ocrotire? Compătimire de la alți oameni? Atenție?
Vă amintiți de copiii care conștient sau inconștient își manipulează părinții:
Mami mi-i frică să merg singur la culcare- mami merge și-i acordă atenția mult dorită. Mami mă doare burta- bine fiule, azi poți să stai acasă. Da da. Ne întoarcem din nou la ideea că fricile și durerile fiziologice iau naștere în același punct.
Sau să nu uităm și de unii părinți care își inventează tot soiul de boli și fobii, pentru a primi atenția copiilor, și a-i ține mai aproape de casă lângă fusta mamei.
Soluția!
Conștientizarea.
Conștienizați care e dorința voastră adevărată. Conștiențizați care-s gândurile neplăcute, care conflictul interior de care fugiți.
Oferiți-le dreptul să existe. Vorbiți-le deschis. Cu sine. Cu cei din jur. Căutați satisfacerea dorințelor de sinestătător. Cereți ajutor în mod deschis și sincer, faceți meditații, iubiți-vă, trăiți momentul.
Frica e prietenul nostru, care încearcă să ne spună ceva, să ne ajute. Ea ne ține vii.
Nu faceți din ea dușman, și ea va juca după regulile voastre.
Xoxo