De ce e atât de complicat să ne scriem gîndurile pe foaie?
Caut răspunsul de-un an cred că. De ce când ai foaia albă în față, apare și un fel de blocaj mental?
Da bine că dacă să vorbesc..o pot face la nesfârșit..și de ce atunci să-ți pui gândurile pe foaie e mult mai complicat decât să le sufli în aer?
Prima ce mi-o venit în cap e că în aer le-ai spus și gata..s-au dus..nu trebuie să le recitești..nimeni te poate compromite, în caz că ai zis ceva mai personal sau ceva ce nu se supune normelor, și la urma urmei ai spus și ai uitat. Iar pe foaie...păi pe foaie nu dispar așa ușor. Ei bine, dacă faci un delete, rupi sau dai foc, da dispar, dar dacă nu? Dacă deschizi să citești? E într-un fel ciudat să-ți vezi gândurile nu din interior, și nu la prezent ci din exterior, ca din ochii altei persoane.
La drept vorbind, e complicat să ne uităm la noi dintr-o parte. Nu suntem obișnuiți cu asta. Nu prea suntem învățați să ne analizăm pe noi, ba mai mult...să ne criticăm pe noi.
Un alt argument ar fi că dacă scrii mai public...nu prea alegi cine să-ți citească cuvintele..și cine nu, astfel îți dezgolești sufletul în fața tuturor. E ca și cum ai apărea în costumul Evei în fața tuturor.
Oare astea ar fi motivele?
Vă amintiți cum la școală trebuia să scriem eseu..Chiar și când trebuia să scriu despre orice îmi vine în cap, primeam note. Cred că asta e una din principalele rădăcini a problemei că oamenilor le este frică să-și scrie gândurile- pt că ei nici-odată n-au fost încurajați s-o facă…de obicei trebuia să scriem cumva așa..ca să primim o notă bună..iar asta ar însemna întortocheat, CORECT, frumos și de dorit mult mai frumos decât la altcineva pt ca să fim și lăudați, și să avem ce povesti altora despre propriile realizări.
De-aș fi profesoară, aș introduce odată pe săptămână ora emoțiilor- Copiii își scriu în caiet gândurile personale, emoțiile, grijile. Nici măcar nu e neapărat să le citească cuiva, sau să le deie cuiva să le citească. Dar sunt ferm convinsă că cu timpul ei singur vor dori să fie auziți. Fără note..Fără critică..Fără comparație..Fără analiză.
Știți..când gândurile stau în interiorul creierului..parcă ținem un control asupra lor..parcă suntem stăpânul lor. Iar dacă le scriem undeva, e ca și cum ar căpăta viața, o viață independentă liberă de noi. Atunci îți pare că rămâi singur..de parcă unica ce-ți aparține nemijlocit ție, deja nu-ți mai aparține. Dar poate senzația asta de goliciune care apare nu e atât de rea? Poate acest spațiu gol e o libertate, o eliberare? Poate în așa mod devenim mai deschiși pentru emoții noi.
Nu doar creierele gadgeturilor au nevoie de cleaning..ci și cele omenești.
Nuștiu cum e pentru voi, însă pentru mine eu am găsit răspunsurile la întrebărea de mai sus. Nu spun că argumentele de mai sus reprezintă adevărul absolut, și nici nu mi-am pus asta ca scop.
Mi-am scos frica pe foaie, am analizat-o, am făcut concluzii, și cred că ăsta e primul pas spre eliberare!
Xoxo
