Sincer să zic până nu demult nu prea auzisem despre Sibiu.
Prima dată am trecut pur accidental prin acest oraș, când eram în drum spre Cluj Napoca. Tocmai fusesem la mare pe insula Lefkada, și ne îndreptam spre Cluj pentru un sfârșit frumos de vacanță la festivalul Untold.
Așa cum noi deobicei călătorim cu automobilul, pentru a reîncărca bateriile personale, (adică să păpăm ceva))), preferăm să explorăm diferite localuri noi ce ni se întâlnesc în cale.
Era deja timpul prînzului când intrasem în localitatea ce este protagonista aticolului de azi)).
La prima vedere orășelul nu prezenta nimic deosebit- clădiri, magazine, copaci. Nu aveam idee unde să ne oprim așa că am staționat la prima parcare care ni-a ieșit în cale, și era chiar parcarea din preajma zidului vechii cetăți de care e înconjurat orașul vechi și centru turistic a Sibiului.
Nu prea știam ce ne așteaptă, ba chiar credeam că e un muzeu ceva, dar așa cum era prea mare pentru un muzeu, și intrarea era "for free", zic dă să intrăm să vedem, poate totuși găsim în cale vre-un popas, cu o supă gustoasă, și un cappuccino aromat.
Și vorba ceea nu am dat greș.
Cînd am trecut pragul zidului mi s-a deschis o priveliște nemaipomenită, căsuțe vechi, colorate, ulicioare înguste medievale pavate.
Știu că multe domnișoare detestă stilul ăsta de drumuri pentru dificultatea de a merge pe ele în pantofi cu tocuri înalte. Daaar eu pur și simplu le ador pentru senzația ce-o primesc de fiecare- mă simt eroina unui film vechi romantic, unde decorul, scenariul, costumele sunt alese nemijlocit pentru mine.
În această zi, am reușit să luăm doar prînzul, și să facem vre-o două trei poze.
Dar am zis ferm că în timpul apropiat, sărim în mașină și vizităm neapărat Sibiul cel puțin încă odată.
Peste 2 luni iată-mă din nou aici. Aveam listă destinațiilor, aparat-foto, companie și buna dispoziție.
În acea zi nu am avut mult timp la dispoziție să fac cunoștință mai îndeaproape cu Sibiu, dar i-am promis că în curînd voi reveni neapărat, mai ales că centrul istoric al lui Sibiu este una dintre cele mai importante atracții turistice din România.
Prima destinație a fost Castelul din lut.
Deși nu face parte din Sibiu, se află nu departe de el, de aia am hotărît să trecem și pe aici.
- Castelul de Lut de pe “Valea Zânelor”❤️
O construcție inedită facută exclusiv din materiale naturale: lut, piatră, nisip, lemn și ..paie. Da da paie!🤗
Castelul are 10 camere, și va deveni o pensiune( din cîte am citit eu). Deci vor avea acces doar cei cazați aici.
Așa că fuga și voi să mirosiți o gură de aer din poveste 🧙🏽♀️.
⠀
Castelul e o adevărată destinație de basm, și dacă dai frîu liber imaginației, te poți simți oricare personaj fantastic îți dorești 🧚♀️.
Următoarea destinație Sibiul propriu zis.
Ca să înțelegeți toate drumurile din Sibiu duc în…
- Piața Mare.
Este prima atracție turistică din Sibiu care merită văzută.
Orașul ăsta trebuia să se numească: “I’m watching you” 👁, pentru geamurile în formă de ochi a căsuțelor de aici. Sincer e o senzație foarte ciudată, De parcă inima orașului e pretudinteni, și te privește din toate direcțiile.
- Podul Minciunilor
O altă atracție turistică este Podul Minciunilor, primul pod din fonta din Romania. Pentru că a fost primul fără piloni de sprijin a primit denumirea de ” podul culcat”, iar in germană, cuvantul culcat este omonim cu minciuna. De-a lungul timpului au aparut tot felul de legende. Cineva zice că sub pod erau pedepsiți negustorii prinși că și-au înșelat cumpărătorii, altcineva zice că podul era punct de întîlnire pentru tinerii îndrăgostiți care-și jurau iubire pe veci, alții că podul se clatină când cineva spune vre-o minciună, eu eram prea ocupată cu admirarea lui și fotoshootingu-l de aia am și uitat s-o încerc pe ultima))
- Casa calfelor
Cine sunt calfele?
Sunt meșteri tineri din perioada medievală care, alegîndu-și o meserie, plecau într-o lungă călătorie, pentru a căpăta experiență.
Călătoria era lungă de trei ani şi o zi, timp în care calfele trebuiau să se supună unor reguli stricte: să nu se apropie la mai puţin de 50 km de oraşul natal, să nu zăbovească mai mult de trei luni în acelaşi loc şi să poarte mereu costumaţia specifică.
Obiectele înfipte în stâlp sunt amintirea lăsată locului de unele calfe călătoare care au trecut prin Sibiu pentru a învăța meserie
- Biserica Evanghelica dateaza din 1881 și este una dintre cele mai importante din intreaga Transilvanie.
Este o cladire gotică cu al doilea cel mai vechi turn cu ceas din Romania, Are un turn cu 7 nivele si 3 clopote, aceasta biserica era locul de unde erau supavegheate eventualele incendii.
M-am simțit eroina unui film horror, acceptîng provocarea de a urca în turn,Imaginați-vă cum vă urcați pe scări înguste prăfuite din lemn care scîrție amenințător sub fiecare picior ca în filmele alea unde mereu este cîte o mansardă unde nimeni demult nu a fost dar știți la sigur că acolo găsiți cheia tutoror tainelor.
Cireașa de pe tort ar fi să zboare cîte un hulub pe lîngă urechi. Data viitoare luăm unul cu noi :)
Mai jos vedeți priveliștea din turn
Aveam o zi la dispoziție, și am încercat să simt pe deplin sufletul acestui oraș.
- Mai multe poze vedeți mai jos
A 3-a oară la Sibiu am fost de innaugurarea tîrgului de Crăciun din 16.11.2018.
Ciocolate de casă, waffe, căciuli, jucării, vin fiert și biscuiți cu scorțișoară, muzică dispoziție bună și muuulte luminiți. Toatea astea creaƶă o miraculoasă atmosferă de sărbători și unire între oameni.
Cu părere de rău n-am reușit să explorez orașelul întreg.
Dar mereu trebuie să vedem și cealaltă monedă a situției. Astfel sunt și mai motivată să mai ajung odată în coloratul Sibiu, iar asta înseamnă poze noi, emoții noi, timp petrecut cu folos și plăcere.
Mersi la toți cine a citit.
Pupici și armonie în suflet ***
BONUS
Lista destinațiilor care nu am reușit să le vizităm:
- Turnul Sfatului, cel mai înalt turn al Sibiului
- Muzeul farmaciei
- Catedrala Ortodoxă, construită după modelul Hagi Sofia, Istanbul
- Muzeul Astra -muzeu la aer liber
- Muzeul Brukenthal